Un împrumut transfrontalier (Cross-border loan) este un credit în care creditorul și debitorul sunt din țări diferite. Creditorul și debitorul pot fi persoane fizice, firme sau chiar guverne din state diferite. O entitate va apela la un împrumut extern când condițiile interne sunt dezavantajoase sau când nu există suficiente fonduri interne. De exemplu, când se urmărește realizarea unei investiții de amploare mare, un împrumut de acest gen ar putea fi soluția.
Acest tip de împrumuturi sunt oferite și de instituțiile internaționale de specialitate. Astfel, Banca Mondială sau BERD pot acorda împrumuturi pentru proiecte din țări în curs de dezvoltare. Un caz special este cel al Fondului Monetar Internațional. Acesta poate să ofere împrumuturi sub formă de ajutoare internaționale țărilor cu probleme bugetare, dar le va condiționa de reforme interne.