Prin inflație anticipată (Anticipated inflation) înțelegem partea din creșterea prețurilor, anticipată de participanții la economie, într-o anumită perioadă de timp. Inflația anticipată poate influența semnificativ comportamentul pe piață. Așteptarea inflației îi determină pe oameni să-și schimbe comportamentul. Acest lucru poate duce la creșterea ratei inflației.
De exemplu, dacă se anticipează că urmează o perioadă cu o rată a inflației mare, participanții ar putea să facă achiziții mai consistente. În felul acesta, s-ar proteja de inflație. Problema este că atunci când face aceste achiziții are loc o creștere a cererii. Oferta nu se poate ajusta instant și are loc o creștere a prețurilor, deci a ratei inflației. În acest caz, anticiparea creșterii prețurilor determină majorarea ratei inflației.
O altă soluție la îndemână ar putea fi să-și convertească banii în valute sau alte valori mai stabile. În acest caz, ei își vând moneda națională și asta duce la creșterea cantității de bani de pe piață. Dacă destul de mulți indivizi încearcă să se protejeze astfel de inflație, va avea loc o creștere a ratei.
Uneori, anticiparea inflației grăbește creșterea prețurilor. De exemplu, achizițile efectuate pentru a ne proteja de creșterile viitoare de prețuri, determină majorarea cererii. Presiunea cererii determină majorarea prețurilor și creșterea ratei inflației.