Managementul educațional (Educational management) reprezintă totalitatea activităților de administrare dintr-un sistem educațional, de la supervizare, planificare, până la implementarea strategiilor. Acest tip de management se utilizează în structurile din toate formele de învățământ. Cei care lucrează în managementul educațional se ocupă cu dezvoltarea de politici educaționale, cu evaluarea și dezvoltarea sistemului.
La scară macro, managementul educațional se realizează la nivelul Ministerului Educației. Politica acestui organ guvernamental este implementată în teritoriu de către inspectoratele județene.
De exemplu, în România la nivelul Ministerului Educației se stabilește organizarea sistemului la nivel de detaliu. Toate deciziile majore, de la programa școală și până la salarizarea profesorilor, sunt luate centralizat. Când profesorii intră în grevă, negocierea se realizează între sindicatelor acestora și Guvern. Solicitările care se realizează sunt colective.
La scară micro, se poate vorbi despre management educațional la nivelul fiecărei structuri școlare. Orice instituție din acest domeniu poate să aibă o strategie de management al educației. Nu toate instituțiile au același grad de autonomie. Școlile din sistemul preuniversitar au o autonomie scăzută și trebuie să implementeze în detaliu politica decisă la nivel de Minister. Universitățile au o libertate mai mare și pot propune și administra programe originale de studii.