Prin marketing ascuns (Stealth Marketing) ne referim la o strategie în care produsele sau serviciile sunt promovate atât de abil încât clienții țintă nu realizează că firma încearcă să îi convingă să facă achiziții. Modul de amplasare al produselor pe gondolele din magazine este considerat o formă de marketing „ascuns”. Unii producători plătesc taxe suplimentare retail-erilor pentru ca produsele să fie așezate în așa fel încât să le sară clienților în ochi.
Exemplu: Produsele poziționate în apropiere de casa de marcat beneficiază de promovate prin prisma amplasamentului. Deoarece spațiul este limitat varietatea sortimentelor este redusă. Clientul își amintește că are nevoie de un produs, când îl vede amplasat lângă. Deoarece nu mai are timp să se întoarcă în magazin el poate alege să încerce un alt brand de produs. În acest fel, unii producători pot să-și lărgească baza clienților potențiali.