Prin monopol discriminatoriu (Discriminatory monopoly) înțelegem situația în care entitatea monopolistă își vinde produsele sau serviciile diferențiat. Pentru a putea reuși acest lucru este obligatoriu ca produsele să nu poată fi revândute. Altfel, cei care le cumpără mai ieftin le vor putea vinde mai departe. Factorii care pot favoriza apariția discriminării sunt legați de elemente precum:
- geografia pieței;
- tipul de cerere;
- momentul consumului;
- natura produsului.
De exemplu, un monopol discriminatoriu va impune prețuri diferite către consumatori individuali, grupuri, instituții. Entitatea face discriminări de preț între clienții săi pentru a-și maximiza profiturile. Prețurile nu sunt stabilite de costul de producție ci în funcție de sumele pe care ar fi dispuși clienții să le achite.
În funcție de modul în care este realizată, putem vorbi despre:
- discriminare de gradul 1 prin preț; Această versiune este cunoscută și sub numele de discriminare perfectă prin preț. Pentru a putea să o realizeze, monopolistul ar trebui să poată să vândă fiecărui client la prețul maxim pe care acesta este dispus să-l plătească.
- discriminare de gradul 2 prin preț; Această metodă presupune ca monopolistul să discrimineze între diferitele grupuri de clienți. De exemplu, el ar putea să le vândă tinerilor la prețuri mai mici, pentru că aceștia nu dispun de venituri semnificative. În același timp, ar putea să vândă la prețuri mai ridicate către grupurile de indivizi cu venituri mai ridicate.
- discriminare de gradul 3 prin preț. În cadrul acestei metode, monopolistul va discrimina între diferitele piețe naționale pe care activează. Acest tip de discriminare este unul mai degrabă teoretic. Chiar dacă ar exista situații de acest gen, este greu de crezut că o firmă va putea să rămână monopolist pe două piețe naționale distincte. Autoritățile de rigoare din țara în care se practică prețul mai ridicat vor căuta să atragă noi ofertanți pe piață.