Un moratoriu (Moratorium) este o interdicție aplicată unei activități pentru o perioadă de timp. De exemplu, acesta se poate referi la interzicerea utilizării unor resurse poluante. Astfel, activitatea se poate suspenda până când firma acționează pentru reducerea externalităților negative.

(2) Moratoriul poate fi un ordin de suspendare a unei activități economice impus de o autoritate publică.
(3) Moratoriul se poate referi și la o perioadă de așteptare stabilită de o autoritate publică.
(4) Moratoriul poate fi și o întârziere autorizată legal, a unei obligații sau a plății unei datorii. În acest caz, el reprezintă o prelungire a perioadei de scadență. Aceasta poate să prevăzută de la încheierea contractului sau să fie stabilită prin negociere ulterioară.