Oferta publică inițială (Initial public offering – IPO) este procesul prin care o companie își listează acțiunile pe piața bursieră, pentru tranzacționare. Spre deosebire de listarea directă, într-o ofertă publică inițială sunt emise noi acțiuni, fapt care duce la schimbarea structurii acționariatului. Amploarea modificării structurii acționariatului poate varia în funcție de procentul impus de bursă pentru flotarea liberă.
Firmele care încă nu au făcut IPO sunt private. Ele sunt societăți pe acțiuni, dar titlurile de valoare respective nu sunt tranzacționate pe bursa de valori.
Pentru ca o companie să poată face o ofertă publică, ea trebuie să respecte criteriile de listare impuse de bursa de valori vizată. Aceasta trebuie să ajungă la o anumită evaluare, care diferă în funcție de bursa de valori vizată. De asemenea, firma va fi supusă și unui amplu proces de audit.
O ofertă publică inițială este un proces complex și coordonat. Acesta este pregătit din timp cu ajutorul investitorilor, băncilor de investiții etc. și presupune identificarea momentului perfect pentru lansare, în așa fel încât să rezulte un eveniment care să suscite interesul public. Ideal ar fi ca oferta să se realizeze după ce compania realizează niște indicatori economici excepționali. De exemplu, un moment bun ar fi dacă aceasta își depășește cu mult ținta de vânzări sau de profit.