Omogenitatea pieței (Homogeneous market) este unul din criteriile pieței cu concurență pură. Omogenitatea pieței se referă la faptul că produsele tranzacționate trebuie să fie similare din punct de vedere extrinsec și intrinsec. În realitate nu există cu adevărat piețe care să fie și concurențiale și omogene. Putem întâlni produse omogene cel mult în situații de monopol, când toată producția este concentrată în mâinile unui singur producător și standardizarea producției este un mijloc de obținere al economiilor de scară.
Pe piețele cu produse destinate consumului final este greu să ne imaginăm existența produselor omogene. În industria cosmetică, firmele nu ar accepta niciodată să livreze în ambalaje standardizate la nivelul pieței. Producătorii se vor strădui să le diferențieze prin modul de afișare pentru a se diferenția. Uneori va fi suficientă aplicarea brandului pentru ca produsele să fie percepute diferit de cele concurente. De exemplu, chiar dacă prizele oferite într-un magazin de bricolaj ar fi identice, cele cu branduri recunoscute, precum Schneider, vor fi percepute ca având o calitate mai bună. Acestea vor fi vândute la prețuri superioare.
De multe ori, chiar și monopolurile vor oferi produse pe care le vor diferenția. În acest fel vor putea adresa clienți din toate clasele sociale și vor putea vinde produsele la prețuri diferite.