Ratingul creditului (Credit rating) este evaluarea capacității unui debitor de a achita o datorie și de a respecta scadențarul rambursării. Practic, acesta reflectă nivelul de încredere în capacitatea unui debitor de a efectua plățile ratelor la timp și a returna principalul la scadență. Acest scor se calculează pe baza veniturilor potențialului beneficiar al creditului și istoricului său financiar. De exemplu, dacă în trecut acesta nu și-a achitat ratele la alte credite, scorul său va fi mic. De asemenea, prin calcularea ratingului de credit se estimează și probabilitatea ca debitorul să nu-și mai respecte angajamentul. Agențiile de rating de credit utilizează date oficiale și neoficiale și acordă un scor de credit, care reflectă solvabilitatea debitorului.
