Un salariat (Employee) este o persoană aptă de muncă, angajată pe baza unui contract, elaborat în condițiile legii, cu normă parțială sau totală, pe perioadă determinată sau nedeterminată, de către un angajator, pentru a presta sarcini specializate sau nespecializate, în schimbul unei remunerații (salariu).
În România, drepturile și obligațiile unui salariat și ale unui angajator sunt stipulate în Codul Muncii. De implementarea corectă a legilor din acest cod se ocupă Inspectoratul Teritorial al Muncii (ITM). Salariații pot sesiza ITM-ului orice încălcare a contractului de muncă sau a legislației specifice. În firmele mai mari, salariații se pot asocia (sindicaliza) pentru a-și proteja mai bine drepturile. În România, pentru formarea unui sindicat este necesară asocierea cel puțin 10 membri dintr-o unitate sau 20 dintr-un sector.
Salariatul poate fi calificat, adică specializat și certificat în operațiunile necesare la locul de muncă sau necalificat. De obicei, specializarea salariaților se realizează într-o instituție publică sau privată de învățământ. Tradițional specialiștii se formau prin ucenicie la locul de muncă. Această tradiție, a formării specialiștilor la locul de muncă, prin practică, a redevenit populară în ultimii ani. În prezent, există atât sisteme de școlarizare duală, cât și programe de ucenicie în cadrul organizațiilor profesionale.