Prin sediu social (Headquarter) se înțelege adesea amplasamentul fizic al unei firme. Această definiție este parțial greșită, pentru că o firmă are prezență fizică în toate punctele de lucru. Sediul social se referă la adresa principală a firmei, locul în care aceasta este înregistrată fiscal. Cele mai importante funcții ale sediului social firmei este sunt cele de rezidență fiscală, de adresă legală și de corespondență.
Implicațiile sediului sunt foarte importante în raport cu puterile statului. Astfel, rezidența fiscală ne indică unde își va achita firma taxele și își va realiza raportările financiare. De exemplu, când citim în presă articole despre faptul că 60% din cifra de afaceri sau profitul din România sunt realizate în București, trebuie să înțelegem că este vorba de raportările firmelor care au rezidența fiscală în capitală. În realitate, acestea își fac o parte a profitului și cifrei de afaceri în alte regiuni ale țării, unde au puncte de lucru. Adresa legală este de asemenea importantă, din cel puțin două puncte de vedere. În primul rând, aceasta ne indică în ce cadru juridic își desfășoară firma activitatea. În al doilea rând, când firma vrea să se adreseze instanței în privința abuzurilor partenerilor de afaceri, o va face la Tribunalul de care ține localitate în care se află sediul.