Sindromul epuizării profesionale (Burnout syndrom) este un concept introdus în anii 1970 de către psihologul Herbert Freudenberger pentru a descrie o tulburare care rezultă în urma stresului cronic legat de locul de muncă. Epuizarea profesională are efecte atât asupra calității randamentului muncii individului care suferă din cauza sa cât și asupra calității vieții sale, atât la nivel personal, cât și la cel al relațiilor sociale. Printre simptomele atribuite de Organizația Mondială a Sănătății epuizării profesionale putem enumera:
- senzația de epuizare;
- sentimentele negativiste legate de locul de muncă;
- eficiența profesională redusă;
- dispariția motivației profesionale;
- etc.
Sindromul epuizării profesionale a devenit o problemă generalizată după declanșarea pandemiei COVID-19. În prima fază a pandemiei, economia s-a închis și zeci de milioane de salariați, din întreaga lume, au început să lucreze de acasă. Munca remote a devenit ceva uzual înainte ca societatea să fie pregătită. Mulți dintre cei care au început să o practice forțat nu erau pregătiți pentru munca de la distanță.
Schimbarea bruscă a modului de viață și lipsa contactelor sociale a determinat mulți salariați să muncească într-un ritm alert. Ritmul nu a putut fi susținut și mulți indivizi au cedat pe fondul oboselii și lipsei de socializare. Pandemia COVID-19 încă nu era gata și specialiștii vorbeau despre o epidemie de burnout.