Strategia de vanilie

Strategia de vanilie (Vanilla Strategy) presupune o abordare conservatoare în politica de investiții, cu asumarea unui grad minim de risc. Această strategie presupune alegerea investițiilor care s-au dovedit sigure în trecut și au generat venituri sigure. Această strategie poate fi adaptată și utilizată pentru orice fel de investiție. De exemplu, principiile strategiei pot fi utilizate în achiziția de titluri de valoare, în dezvoltarea unei afaceri și chiar în dezvoltarea personală.

Strategia de vanilie
Image by dashu83 on Freepik

Când se aplică în achiziția de titluri de valoare se preferă investițiile pasive, în acțiuni ale unor companii care plătesc dividende, în ETF-uri cu randamente constante, în acțiuni care au avut randamente bune în trecut etc.

Strategie poate fi utilizată și pentru investițiile care se realizează în cadrul firmelor. În acest caz, se vor dezvolta părțile din companie  care au generat venituri constante. De exemplu, o companie va căuta să investească în creșterea diviziilor profitabile sau în produsele care au avut succes pe piață.

Strategia poate fi utilizată și pentru investițiile în dezvoltarea personală și profesională. Orice individ poate să-și evalueze acțiunile de succes și să se concentreze pe ele. Acesta se poate ghida după activitățile profesionale care îi aduc cele mai multe venituri. Și apoi ar putea investi în dezvoltarea abilităților necesare în această zonă.