Prin transparență în finanțele publice (Transparency in pulic finance) înțelegem obligația guvernelor și a instituțiilor financiare de a face disponibile informații corecte, relevante și actuale despre veniturile și cheltuielile publice. Informațiile transparente sunt necesare pentru a facilita evaluarea situației financiare a unei țări și costurile și beneficiile activităților guvernamentale. Nivelul de transparență în finanțele publice este extrem de important și pentru investitorii străini. Țările în care există un nivel scăzut de transparență sunt considerate riscante de către investitori. Aceștia vor evita să realizeze investiții în acest tip de state. De asemenea, pe lângă transparență este necesar să existe și un cadru fiscal predictibil.