Utilitatea indirectă (Indirect utility) sau funcția utilității indirecte reprezintă utilitatea maximală pe care o poate obține un individ. Valoarea utilității indirecte se obține în funcție de nivelurile date ale prețurilor și venitului. Aceasta surprinde condițiile de piață și preferințele, respectiv volumul achizițiilor pe care le poate efectua consumatorul, în condițiile bugetare existente. Acesta poate să consume doar anumite combinații dintre cele două bunuri.
Funcția permite reprezentarea utilității maximale pe care o poate obține un consumator în condițiile prețurilor de piață și ale venitului disponibil.
Acest concept este numit „indirect” deoarece, de obicei, indivizii își manifestă preferințele în termeni de ce consumă și nu de preț. Funcția se scrie sub forma:
v(p, m) = max u(x)
unde,
- p – vector pentru prețurile bunurilor;
- m – vector pentru buget, exprimat în aceleași unități monetare ca prețurile.
Funcția utilității indirecte ia valoarea utilității maxime care poate fi obținută prin utilizare bugetului „m” pentru consumul de bunuri la prețurile „p”.
Principalele proprietăți ale utilității indirecte sunt:
- este o funcție omogenă de gradul zero; Altfel spus, dacă p și m sunt înmulțite cu o constantă identică, optimul nu se schimbă.
- descrescătoare în prețuri; Conform acestei proprietăți orice creștere a prețurilor va determina o scădere a nivelului de utilitate.
- strict crescătoare în venit; Conform acestei proprietăți orice creștere a venitului va determina o majorare a nivelului de utilitate.
- presupune utilizarea întregului venit; În acest model simplificat nu există posibilitatea economisirii. Bugetul este alocat pentru achiziția unei combinații a celor două bunuri.
- cvasi-convexă în preț. Altfel spus, setul de combinații de bunuri care permit maximizarea utilități este convex. Dacă prețurile se schimbă, clientul va putea să-și păstreze un anumit nivel de utilitate în mod continuu.