Venitul net din proprietăți externe (Net property income from abroad) este un indicator macroeconomic care măsoară diferența dintre veniturile aferente factorilor de producție din afara unei țări și veniturile plătite non-rezidenților care au factori în țară. Când vorbim de venit net din proprietăți externe înțelegem că există un excedent față de cheltuielile pentru cele interne. Între veniturile acestea sunt incluse chiriile, dividendele, dobânzile și profiturile încasate din exterior de persoane juridice și fizice. Putem utiliza următoarea formulă:
VNpe = Vfpe – Vnrfi
unde,
- VNpe – venituri nete din proprietăți externe;
- Vfpe – venituri factori de producție externi;
- Vnrfi – venituri plătite non-rezidenților pentru factorii de producție pe care îi dețin în țară.