Categorii
Extern

Tesla vrea să producă pompe de căldură

Elon Musk a anunțat posibilitatea ca Tesla să intre pe piața pompelor de căldură. Diversificarea produselor companiei pare să fie o soluție la îndemână pentru extinderea surselor de venituri. Firma utilizează deja tehnologia pompelor de căldură la autovehiculele sale.

Tesla vrea să producă pompe de căldură pentru a exploata potențialul unei tehnologii pe care o utilizează deja în producția de autovehicule. Un produs în plus i-ar permite companiei să-și diversifice sursele de venituri și să-și justifice evaluarea de piață. Un portofoliu suficient de mare de produse ar consolida argumentul că Tesla este o companie de tehnologie și nu un simplu producător auto.

Piața pompelor de căldură nu este însă una ușor de accesat. Există mulți producători în această industrie și Tesla se va confrunta cu o concurență semnificativă. Este de văzut dacă va reuși să-și impună produsul pe piață. Să nu uităm că, pe alte piețe, Tesla nu a reușit să se impună chiar și când a avut avantaje tehnologice semnificative. De exemplu, acum cinci ani compania a cumpărat și  integrat SolarCity, cel mai mare producător de țigle cu panouri fotovoltaice integrate. SolarCity este o companie care a inovat în domeniu și a facilitat adoptarea pe scară largă a panourilor solare. Ca parte a Tesla aceasta și-a pierdut însă relevanța.

Relansarea The Boring Company

Pe partea de panouri solare, Tesla se ocupă și de instalarea sistemului, deci ne așteptăm ca acest serviciu să fie valabil și pentru pompele de căldură. Cea mai complicată lucrare la instalarea pompelor de căldură este realizarea de puțuri. În acest context, o altă companie a lui Elon Musk, The Boring Company ar putea să se relanseze. Firma a fost fondată în 2016 pentru proiectul Hyperloop, un sistem de transport de mare viteză, prin tuburi vidate.

The Boring Company nu este listată pe bursă. Firma a obținut finanțări de peste $900 de milioane de la fonduri de capital de risc și, chiar dacă ar termina activitatea de cercetare & dezvoltare, lansarea pe piață a produsului este sub semnul întrebării. Administrația Federală a Autostrăzilor nu a aprobat proiectul și nici nu a dat de înțeles că l-ar sprijini. În lipsa suportului administrației publice, scopul The Boring Company este sub semnul întrebării.

Lansarea pe scară largă a pompelor de căldură Tesla s-ar putea constitui într-o oportunitate pentru The Boring Company. Firma ar dezvolta cu ușurință expertiza pentru forarea puțurilor necesare pompelor de căldură. Un parteneriat de acest gen ar permite relansarea companiei.

The Boring Company ar putea fi cumpărată de Tesla

Elon Musk este un maestru al mutării atenției de la problemele Tesla. Anul trecut a reușit să distragă atenția de la rezultatele sub așteptări ale companiei prin interminabilul scandal Twitter. Subiectul achiziției a revenit în atenția publicului la fiecare final de trimestru. Când investitorii ar fi trebuit să fie atenți la rezultatele Tesla, saga Twitter era relansată în agenda publică.

Înainte de Twitter, Musk a găsit alte moduri de a distrage atenția de la compania sa. În 2017 Tesla a achiziționat și integrat compania SolarCity. La momentul respectiv, Tesla avea mari probleme cu atingerea indicatorilor de producție. Dezvoltarea noilor fabrici a întâmpinat mai multe piedici decât s-ar fi așteptat investitorii. Subiectul fuziunii și cel al creării unei companii verzi integrate au mutat atenția investitorilor de la problemele Tesla.

Lansarea pompelor de căldură Tesla ar putea să ducă la achiziția The Boring Company, într-un orizont de 3-4 ani. Evaluarea Tesla este legată de obiectivul extrem de îndrăzneț propus de Elon Musk, atingerea unor vânzări de 20 de milioane de autovehicule până în 2030. Volumul este unul uriaș și reprezintă peste 20% din vânzările anuale de autoturisme. Niciunul dintre marii producători tradiționali nu a reușit să se apropie de acest volum, chiar dacă au avut o multitudine de mărci și modele. Tesla nu mai este o companie nouă și ratele anuale de creștere vor încetini. În 3-4 ani, va deveni evident faptul că obiectivul de volum nu poate fi atins. La momentul respectiv, achiziția și integrarea The Boring Company ar putea fi utilă pentru a distrage atenția investitorilor și a conserva evaluarea firmei.

De Gabriel

Sunt economist și scriu aici în timpul liber. Nu sunt infailibil și continui să învăț din greșelile mele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *