Categorii
Analize

Dispariția casierilor este inevitabilă

Reacția publică care a apărut după anunțul Auchan că va renunța la casierii ne arată că încă nu suntem pregătiți pentru acest pas. Cu toate acestea, dispariția caselor de marcat tradiționale este inevitabilă și va trebui să ne obișnuim cu aceasta. Totuși, lanțul de magazine ar fi putut utiliza o abordare etapizată prin care să-și educe clienții.

Dispariția casierilor este inevitabilă, chiar dacă mulți dintre români se revoltă în fața progresului și a strategiilor comercianților. Nervozitatea celor care critică Auchan nu este justificată. Firma care urmărește maximizarea profitului și este problema sa cum încearcă să atingă acest obiectiv. Tehnologizarea procesului comercial, deci schimbarea raportului dintre capital și muncă este firească și o observăm în toate industriile. Casele de marcat cu self-scan permit reducerea cantității de forță de muncă utilizată pentru operarea unui volum de marfă de referință. În acest fel sunt reduse  costurile de operare.

Piața comercială din România tinde să se maturizeze. Cota comerțului tradițional a fost redusă constant în ultimii ani și pentru marile lanțuri nu mai este suficient să deschidă un magazin pentru a-și asigura clientela. Concurența dintre firmele de pe piață este dură și a determinat firmele care operează cu magazine în format mic să lanseze unități chiar și în satele nu foarte populate. În orașele mari, populația este în scădere și concurența dintre hypermarketuri s-a accentuat. Magazinul care reușește să țină costurile sub control poate comercializa produse la prețuri atractive.

Creșterea salariului minim brut pune presiune pe profituri

Economia României a performat peste așteptări în ultimii ani și costurile cu forța de muncă au crescut constant. De multe ori, aceste creșteri succesive au veni pe fondul majorării salariului minim brut legal. La rândul lor, magazinele au fost forțate să majoreze salariile, fapt care le-a afectat direct marjele comerciale. Acestea nu pot crește prețurile peste cele ale pieței și sunt forțate să-și reducă nivelul costurilor. Reducerea personalului cu păstrarea actualului model comercial nu este posibilă pentru că ar determina exploatarea angajaților, deci le rămâne să schimbe raportul dintre muncă și capital. Istoric, aceste magazine au avut succes pentru că au redus cantitatea de forță de muncă utilizată pentru a vinde volume mari de marfă. Este în ADN-ul lor să încerce să reducă și mai mult aceste costuri. Automatizarea magazinelor ar fi venit și în lipsa acestor majorări salariale repetate. Acestea însă au reușit să accelereze procesul.

Desigur, casierii nu sunt singurul front deschis de către lanțurile de magazine pentru reducerea costurilor. Perioada cu inflație persistentă ne-a adus o nouă premieră, asocierea dintre magazine concurente pentru reducerea costurilor de aprovizionare. De exemplu, Auchan a realizat recent un parteneriat cu lanțul de magazine Profi pentru a-și crește puterea de negociere cu furnizorii.

Supermarketurile nu găsesc forță de muncă

Chiar dacă salariile din România au cunoscut creșteri în ultimii ani, ele continuă să fie mici în comerț. Lanțurile de magazine nu au cum să le mărească fără să și reducă marja comercială. Cum în alte ramuri industriale salariile au crescut mai mult, comercianții au dificultăți să găsească personal. Condițiile grele de muncă fac și  mai dificil acest proces.

Reprezentanții Auchan au afirmat că, în urma automatizării, nu vor fi concediați angajații care lucrau la casele de marcat. Știind cât de complicată este găsirea de forță de muncă, înclinăm să credem că aceste declarații sunt adevărate. Lanțul de magazine va păstra salariații și îi va folosi pentru alte activități. În schimb, va reduce numărul de locuri de muncă scoase la concurs.

Cum ar fi putut proceda Auchan?

Trendul de automatizare al magazinelor este inevitabil. În lupta cu costurile, toate lanțurile de magazine vor fi obligate să se automatizeze. Problema este cum vor realiza acest lucru. Dacă ar fi luat în considerare șocul cultural, Auchan ar fi putut educa treptat clienții. Astfel, în loc să comunice public că va renunța la casele de marcat clasice, ar fi trebuit să le elimine treptat. Schimbarea etapizată a raportului dintre casele de marcat cu casier și cele self-scan ar fi dus la crearea unor aglomerații în zona caselor clasice. Clienții care își prețuiesc timpul liber ar fi migrat natural spre casele cu self-scan. În timp, s-ar fi ajuns la un număr minim de case cu casier și acestea nu ar mai fi avut suficienți clienți pentru a fi justificată menținerea lor.

La final, dacă la casele cu casier ar rămâne aglomerație, lanțurile de magazine ar putea oferi o reducere de 0,5-1% pentru cei care aleg să-și facă self-scan. Ultimii clienți rezistenți la schimbare ar migra către acestea din rațiuni economice.

De Gabriel

Sunt economist și scriu aici în timpul liber. Nu sunt infailibil și continui să învăț din greșelile mele.

2 răspunsuri la “Dispariția casierilor este inevitabilă”

Se pare ca disparitia casierilor este inevitabila, insa e bine sa urmarim ca aceasta sa nu vina pe seama salariatilor. Automatizarea poate fi un proces pozitiv, daca este facuta cu responsabilitate.

Da, Auchan a greșit modul de implementare. Dacă își educa treptat clienții, nu mai intra nimeni în panică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *