Categorii
Opinii

Câți proprietari de locuințe are România?

Conform statisticilor europene, rostogolite în fiecare an în presa locală, 96% dintre români domiciliază în locuințe deținute. Această informație este prezentată foarte general și, în realitate, este departe de adevăr și maschează probleme administrative românești.

Câți proprietari de locuințe are România? Dacă ar fi să ne luăm după modul în care prezintă unele publicații din presă problema, aproape fiecare român are o proprietate pe numele său. Se pare că doar 4% dintre noi suntem necăpătuiți. Suntem, conform presei, țara cu cei mai mulți proprietari de locuințe din Uniunea Europeană.

Desigur, presa se referă la proprietăți ale familiilor, pentru că 15-20% din populația României este formată din minori, care, de obicei, nu au proprietăți pe numele lor. Și mai există probabil milioane de soți, soții, copii și nepoți adulți, care nu au nimic pe numele lor.

Dar, chiar și dacă reformulăm afirmațiile din presă și subliniem că 96% din populația țării locuiește în imobile deținute de familiile lor, statistica este eronată.

În realitate, această statistică ascunde mai multe probleme legate de modul în care se colectează și se interpretează datele.

Cărțile de identitate sunt legate de proprietăți

În România ai nevoie de o proprietate ca să-ți poți obține Cartea de Identitate. Dacă nu ești proprietar, trebuie să găsești pe cineva care deține o locuință, să te ia în spațiu. Alternativa ar fi să-ți fie emisă cartea de identitate pe o locuință închiriată. Doar că aici situația se complică. O carte de identitate se emite pentru 4, 7, 10 sau 50 de ani. Să convingi un proprietar să-ți permită să-ți legi identitatea de proprietatea sa nu este la îndemâna oricui.

Piață se închiriază fără contract

Pe piața imobiliară din România există și o practică generalizată de închiriere a locuințelor fără contracte. Există sute de mii de chiriași în țară care locuiesc în chirii fără forme legale. Pe statistică, aceștia figurează în imobile proprietate. Cu siguranță, aceste sute de mii de chiriași deformează statistica oficială.

O parte a diasporei figurează ca locuind la proprietatea din România

Similar situației descrise mai sus, există sute de mii sau chiar milioane de români care figurează ca domiciliind în România, dar care, de facto, lucrează fără forme legale în străinătate. Evident, aceștia contribuie la deformarea statisticii locale. Dacă aceștia nu ar fi luați în calcul, chiriașii s-ar raporta la total.

Unele proprietăți nu sunt relevante

Mulți chiriași din orașele mari au proprietăți de tipul „casa de la țară”, dar acestea nu sunt cu adevărat relevante. Fiind locuite 1-2 săptămâni la perioade mari de timp, acestea au mai degrabă rol de case de vacanță și nu ar trebui să fie încadrate în statistici precum cea enunțată mai sus. Mulți dintre aceștia au cărți de identitate legate de aceste proprietăți și, chiar dacă locuiesc în proprietăți închiriate legal, nu se obosesc să-și facă și documentele de flotanți.

Câți proprietari de locuințe are România?

Răspunsul la această întrebare nu este unul ușor, dar un număr ar putea fi intuit. Conform Insse, în 2020 existau 9,15 milioane locuințe în România. Cum în țară se livrează anual, în medie, 160 de mii de unități, probabil că există acum peste 9,3 milioane de locuințe. Evident, unii indivizi au proprietăți multiple, dar există multe situații în care imobilele sunt în coproprietate. De asemenea, probabil 2-3 milioane dintre aceste locuințe sunt deținute de persoane care locuiesc în afara României. Deci, dacă ținem cont de toți acești factori, probabil că, din populația rezidentă a României, de 19 milioane de locuitori, 14-15 milioane au un imobil sau o parte de imobil în proprietate.

De Gabriel

Sunt economist și scriu aici în timpul liber. Nu sunt infailibil și continui să învăț din greșelile mele.

Un răspuns la “Câți proprietari de locuințe are România?”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *