Fondul mutual (Mutual fund) este un vehicul financiar, constituit cu resurse financiare de la un număr ridicat de finanțatori. Acesta este folosit pentru a realiza investiții în acțiuni, obligațiuni, instrumente monetare și alte active. Fondurile mutuale sunt operate de manageri specializați care încearcă să genereze, pentru investitori, randamente superioare celor oferite de alternativele de pe piață. Practic, aceste fonduri le oferă micilor investitori să realizeze plasamente în portofolii administrate de specialiști. Portofoliul unui fond mutual trebuie să fie constituit în așa fel încât să respecte obiectivele asumate în prospectul său. Valoarea unui fond depinde de performanța hârtiilor de valoare în care s-a investit.