Un vehicul de investiții (Investment vehicle) este un produs folosit de către investitori pentru a-și plasa capitalul. Scopul principal al investițiilor este obținerea de randamente superioare celor din depozitele bancare. Veniturile pe care le pot aduce vehiculele de investiții sunt dependente de riscurile asociate. Există astfel vehicule cu riscuri reduse, precum depozitele sau obligațiunile, și vehicule cu risc mare precum acțiunile cumpărate într-un start-up, unde există un risc de peste 90%. Structurile vehiculelor de investiții pot fi simple, precum depozitele sau acțiunile, sau complexe, precum portofoliile. Fiecare vehicul de investiții are niveluri diferite de risc, pentru reducerea lor fiind necesară diversificarea în portofolii. Vehiculele de investiții nu se limitează la titluri financiare, acestea putând fi și imobiliarele, colecțiile de artă etc.