LIFO (Last in, first out)

LIFO (Last in, first out) este o metodă contabilă de realizare a inventarului care se traduce prin ultimul intrat, primul ieșit. Termenul este un acronim format din primele litere ale cuvintelor englezești „Last in, first out”. Practic, ultimele mărfuri intrate în companie sunt primele date în consum, iar cele intrate anterior sunt înregistrate în inventar. Metoda își arată valoarea pe piețele cu o rată a inflației mare, cu majorări frecvente ale prețurilor de achiziție. Pe aceste piețe, LIFO permite mai buna urmărire a costurilor de producție și a evoluției profiturilor medii. Metoda este mai dificil de aplicat în cazul produselor perisabile. Vezi și FIFO.

LIFO
Fifo icons created by LAFS – Flaticon