Prin robotizare (Robotization) ne referim la un proces prin care companiile introduc în procesul de producție roboți. Prin roboți înțelegem acele echipamente sau mașinării capabile să desfășoare sarcini industriale repetitive. Roboții sunt folosiți deja pe scară largă în industrii precum cea producătoare de autovehicule. Astfel, foarte multe operațiuni de la banda de asamblare sunt robotizate în totalitate.
Robotizarea este o componentă a procesului de automatizare. În prezent, roboții nu mai sunt în mod obligatoriu echipamente fizice. Există, roboți electronici (software) care automatizează activitățile lucrative. Programele bazate pe inteligență artificială contribuie și ele la evoluția roboților.