Teoria echilibrului general (General equilibrium theory) este un concept economic care încearcă să explice interacțiunile agenților cererii și ai ofertei într-un sistem cu piețe interconectate. Aceasta oferă un cadru de analiză pentru modul în care se alocă resursele și se formează prețurile și cantitățile de echilibru.
Conceptul este unul care are mai degrabă o aplicabilitate teoretică. Premisele pe care se bazează acesta nu sunt întâlnite în practică. Prima premisă de la care pleacă această teorie este că toți agenții economici sunt raționali (homo oeconomicus). În plus, aceștia au acces la informații perfecte și pot acționa rațional pentru maximizarea rezultatelor potențiale. A doua premisă este că piețele existente sunt concurențiale. Altfel spus, pe acestea prețurile și cantitățile se formează și reglează în mod liber.
Teoria încearcă să demonstreze că în urma interacțiunilor dintre factorii cererii și ai ofertei va rezulta o stare de echilibru. Aceasta încearcă se explice cum evoluțiile din diferitele sectoare ale economiei duc în final la o stare de echilibru.
În această teorie, economia este reprezentată ca un model în care toate piețele bunurilor și serviciilor, factorilor de producție și de capital sunt interconectate.
Această teorie are un rol fundamental în explicarea modului de funcționare al piețelor. Cadrul ei permite înțelegerea modului în care are loc alocarea resurselor pe piață. De asemenea, ea ne permite să înțelegem diverse fenomene economice, precum alocarea resurselor, distribuția veniturilor între categoriile socio-profesionale etc.