Ce avans trebuie să plătim la achiziția unui imobil? Scopul avansului este de a demonstra seriozitatea cumpărătorului și intenția sa de a achiziționa o locuință sau un teren. În mod firesc, avansul nu ar trebui să depășească 1% din valoarea proprietății. O sumă de €500- €1000, pentru un imobil evaluat la €50.000 – €100.000 este suficientă pentru a demonstra vânzătorului intențiile serioase ale cumpărătorului. Ulterior, dacă există probleme și contractul de promisiune se anulează, se vor evita conflictele juridice pentru recuperarea sumei. Un alt avantaj al unui avans mic este că și daunele se calculează proporțional cu acesta, deci chiar dacă ruperea contractului nu este amiabilă, efortul financiar este unul moderat sau scăzut.
Proprietarul ar trebui să fie interesat de utilizarea unei sume cât mai scăzute pentru că, în caz de conflict, potențialul cumpărător poate deschide o acțiune juridică pe care să o înscrie în cartea funciară. În acest caz, vânzarea proprietății poate fi blocată până la încheierea procesului. Cum procesele pe probleme imobiliare nu sunt considerate urgențe, blocajul poate să fie de ordinul anilor.
Avansul nu este similar cu aportul propriu
Din păcate, pe piața imobiliară este propagată confuzia dintre avans și aport propriu. Cumpărătorii sunt încurajați să plătească un avans similar cu aportul propriu stabilit în cadrul creditului imobiliar. Cum unii au economii care depășesc cu mult aportul minim de 5% la Prima Casă sau 15% la creditele imobiliare obișnuite, se ajunge la plata unor avansuri consistente. Există cazuri în care unii cumpărători le plătesc vânzătorilor chiar și avansuri de 40-50%. Acest capitaluri, proveni din economii sau credite de consum au costuri pe care le suportă cumpărătorii. Ruperea contractului de promisiune de către una din părți face ca recuperarea acestui capital să devină o provocare.
Totul pleacă de la confuzia dintre cei doi termeni. Chiar și mulți reprezentanți ai băncilor utilizează termenul „avans” atunci când se referă la „aportul propriu”. Cumpărătorul, zăpăcit de multitudinea de acte din dosarul de credit, pleacă la notar convins că trebuie să achite un avans de cel puțin 15-25%. Și astfel se propagă acest mit al avansului egal cu aportul propriu. Cum ne place să învățăm după ureche, confuzia este luat drept un truism chiar și de cumpărătorii cu banii jos.
Problema ar putea fi evitată dacă s-ar insista mai mult asupra educației financiare a populației. Cum majoritatea nu ne mai putem întoarce pe băncile școlii, ar trebui găsite metode alternative de educare. Până atunci însă, nu ar fi rău ca angajații bancari specializați în credite imobiliare să acorde mai mult timp pentru a le explica potențialilor cumpărători diferența dintre cele două concepte.
