Categorii
Intern

Contestatarii muncii remote învinși de noul normal

În ultimul an munca remote a fost denigrată și blamată pentru scăderea productivității angajaților. Presa a fost plină de articole în care se afirma că este necesară revenirea acestor angajați la birou. Marii chiriași de birouri din România au început să subînchirieze o parte din spațiile pe care le au contractate și asta ne arată că sunt decise să utilizeze în continuare munca remote.

În ultimul an, am întâlnit frecvent în presă articole în care munca remote a fost denigrată. Aceasta este considerată responsabilă pentru scăderile de productivitate și de performanță economică a companiilor. Informația că multinaționalele de pe piață caută să-și subînchirieze o parte din spațiile de birouri, pentru că le-au contractat pe termen lung ne confirmă însă că acestea sunt decise să adopte munca remote pe termen mediu și lung. Subînchirierea spațiilor de birouri este confirmarea definitivă a faptului că economia nu va mai reveni la vechiul normal. Evident, contestatarii muncii remote au fost învinși de noul normal.

Victoria de etapă a susținătorilor muncii remote a fost o primă confirmare a faptului că acest tip de activitate va rămâne printre noi de acum înainte. Reducerea spațiilor de birouri se constituie acum în al doilea succes al susținătorilor muncii remote. Mai este nevoie de o victorie pentru impunerea telemuncii, o legislație a muncii și fiscală mai prietenoasă. O legislație care să favorizeze angajații de la distanță ar putea contribui la proliferarea acestui mod de muncă.

Telemunca are o  formă extrem de reglementată, în care libertatea indivizilor se limitează la a munci din locații specificate contractual. Este necesară o flexibilizare mai mare a telemuncii pentru ca aceasta să devină posibilă de oriunde (work from anywhere). În momentul în care angajații vor putea să-și ia munca cu ei în orice colț al lumii, vom asista la o reașezare extrem de interesantă a economiilor lumii.

Ce permite libertatea de mișcare

Libertatea de mișcare va permite lucruri care încă ne par de neimaginat, precum:

  • A apărut posibilitatea ca angajații să muncească de la distanțe mari. Teoretic telemunca permite munca de la distanță, dar în forma legală actuală angajații pot fi obligați de firma lor să vină la biroul acesteia. Aceștia nu se pot stabili la distanțe mari și trebuie să fie pregătiți să fie chemați la birou.
  • A apărut posibilitatea îmbinării muncii cu turismul. Munca de oriunde le va permite angajaților să-și schime radical stilul de viață. Aceștia vor putea să călătorească în orice colț al lumii, să lucreze și să facă turism.
  • A avut loc o flexibilizare fără precedent a pieței forței de muncă. Firmele și-ar putea găsi angajați din orice colț al lumii, fără obligația deschiderii de sucursale în țările acestora. Practic, munca de oriunde ar putea schimba modul în care marile companii ale lumii își organizează activitatea. În această direcție, ar fi de ajutor ca în lume să fie adoptate legislații ale muncii mai prietenoase, prin care să fie simplificat modul de realizare a declarațiilor fiscale. Salariații companiilor din afara țării ar trebui să beneficieze de mecanisme extrem de simple pentru depunerea declarațiilor fiscale și efectuarea plăților.

Munca remote a progresat enorm în ultimii doi ani, dar există spațiu pentru îmbunătățirea modului de lucru.  După acceptarea pe scară largă, sperăm să vedem îmbunătățirea legislației și progresul său general. Contestatarii muncii remote au fost învinși de noul normal și vor trrebui să se adapteze la acesta.

De Gabriel

Sunt economist și scriu aici în timpul liber. Nu sunt infailibil și continui să învăț din greșelile mele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *