Categorii
Lecția de economie

Defalcarea salariilor în funcție de nivelul de studii nu aduce nimic bun

În Camera Deputaților a fost adoptat recent un proiect de lege care are potențialul să dezechilibreze grav piața muncii. Legislația muncii este și așa extrem de stufoasă, nenumăratele excepții la plata impozitului pe venit sau contribuțiilor pe sănătate generând deja discriminări semnificative între categoriile de salariați. Prin noua lege discriminarea forței de muncă este dusă la nivelul superior. Acesta propune impunerea a 11 praguri ale salariului minim, pe baza unor coeficienți corelați cu nivelul studiilor. O lege de acest tip îi va determina pe salariați să caute diplome prin care să-și majoreze baza salarială și pe angajatori să-și încadreze angajații pe poziții cu cerințe mai scăzute de studii.

O lege care a trecut recent de Camera Deputaților riscă să bulverseze total piața muncii din România. Această piață este deja extrem de discriminatorie, deoarece există trei niveluri de salariu minim (general, pentru studii superioare, pentru muncitorii în construcții) și categorii profesionale scutite de impozitul pe venit sau de contribuțiile sociale de sănătate.

O piață a muncii poate fi dezechilibrată foarte ușor prin impunerea unui singur prag salarial, după cum se poate vedea și în graficul următor. Chiar dacă există argumente sociale sau umanitare în favoarea conceptului de salariu minim, acesta perturbă piața și îi blochează dezvoltarea firească.

În figura de mai sus avem reprezentată, în formă simplificată o piață a muncii. Pe aceasta echilibrul se formează la întâlnirea între cererea de muncă (a firmelor și autorităților publice) și oferta de muncă (persoanele angajate și cele în căutarea unui loc de muncă). În graficul de mai sus, cererea este reprezentată prin curba CM și oferta prin curba OM. Atunci când statul intervine pe piață, prin impunerea unui salariu minim, cererea de muncă scade, de la Le la Lc, pentru că firmele încearcă să-și țină sub control costurile totale. Acestea pot încerca să crească productivitatea muncii prin automatizare sau pot căuta să-și mute producția într-o țară cu forța de muncă mai ieftină. Intervenția statului va determina creșterea oferte de muncă, de la Le la Lo. Mai mulți indivizi vor fi dispuși să lucreze la nivelul salarial superior, dar din păcate nu vor avea unde pentru că cererea se va reduce. În final, pe piață va exista un număr mai mic de angajați comparativ cu momentul în care statul a intervenit.

În fapt, singura justificare morală a unui nivel minim al salarizării este cel al asigurării unui prag minim de subzistență. Chiar dacă justificarea morală există, din punct de vedere economic este greu de sprijinit o asemenea măsură pentru că stabilire unui nivel minim de consum, de către un organism centralizat (fie că vorbim de guvern sau de BNR) aduce aminte prea tare de rațiile de consum științifice din regimul precedent.

Acum, ținând cont de ce dezechilibre creează un singur preț minim al muncii, încercați să vă imaginați ce efecte pot să genereze 11 praguri salariale, cu coeficienți salariali care pleacă de la 1 pentru muncitori necalificați și ajung la 2 pentru cei cu studii doctorale. Din momentul promulgării legii, apariția pragurilor salariale va genera pe piață două forțe opuse: pe de-o parte, angajații vor încerca să-și completeze studiile pentru a urca în categorii salariale superioare și, pe de altă parte, angajatorii vor reduce cerințele pentru locurile de muncă la minimul legal. De exemplu, aceștia vor scoate la concurs posturi cu coduri COR care implică cel mult studii liceale. În mod evident, intrarea în vigoare a acestei legi va da startul unei noi competiții între bugetari pentru obținerea de majorări salariale prin adăugarea de diplome la dosar. Imediat ce legea ar fi promulgată, am asista la o creștere exponențială a cererii de diplome de master și de doctorat. Am asista din nou, la o înflorire a universităților private și la noi generații de absolvenți care nu sunt specializați în nimic.

Am putea specula faptul că legea aceasta este construită să fie un pretext pentru majorarea salariilor din mediul public. În mod evident, în mediul privat se vor găsi mijloace prin care să fie evitată o salarizare pe bază de diplome, în detrimentul uneia izvorâtă din nivelul de productivitate. Un efect major al acestei legi, ușor de intuit, ar putea fi reactivarea învățământului universitar privat. Ne putem aștepta să vedem zeci sau sute de mii de angajați din domeniul public înscriși la cursuri de licență, master sau doctorat pentru a-și maximiza baza salarială. Între cei peste un milion de bugetari din România există poate câteva mii de doctori în științe, deci cea mai mare parte a angajaților la stat au perspectiva creșterii coeficientului de salarizare.

În mediul privat situația este diferită pentru că, în firmele care performează, specialiștii de calitate sunt deja plătiți cu salarii superioare celor minime. Cu toate acestea, perspectiva ca o firmă să accepte să aibă baze salariale diferite pentru angajații care fac aceleași operațiuni, doar pentru că unul e licențiat și altul a mai stat prin universitate până a devenit doctor, nu este una dezirabilă. Este de așteptat ca firmele să caute modalități prin care să evite creșterea artificială a costurilor salariale. În cazul în care nu vor găsi soluții, acestea își vor reduce numărul de angajați, în special dintre cei cu studii superioare. În România jumătate din angajații la privat sunt încadrați pe salariul minim. Această lege va duce probabil și la încadrarea lor oficială pe poziții inferioare.

Un alt risc major pe care îl prezintă această lege este legat de descurajarea investițiilor străine. Acestea au scăzut deja puternic în partea de producție industrială, unde numărul de proiecte greenfield este tot mai mic. Scăderea a fost cauzată de creșterile succesive ale salariului minim care fac ca România să nu mai fie atractivă pentru activitățile intensive în muncă. Utilizarea unei serii de coeficienți va duce la creșterea neatractivității pieței.

Nivelul salariului minim a cunoscut mai multe majorări în ultimii ani, astfel că acum cheltuielile salariale totale pentru un angajat necalificat pornesc din €500. Pe această propunere de lege, cheltuielile salariale pentru un licențiat vor porni din €850 (€500*1,7) și pentru absolvent de master din €900 (€500*1,8). Aceste niveluri ridicate vor descuraja și investitorii din domeniile cu muncă bine calificată. Dacă cheltuielile salariale pentru un angajat junior, de abia ieșit de pe băncile facultății, se duce înspre €1000, atunci pentru unul senior cheltuielile salariale vor porni din €2-3000, fapt care ar duce costul muncii la nivelurile din occident. În condițiile astea, întrebarea este câte companii s-ar mai complica să administreze unități în România când ar putea atrage angajații direct în țările în care au sedii?

În concluzie, chiar dacă perspectiva unor creșteri artificiale a veniturilor salariale este atractivă pentru unii, trebuie să sperăm că legea va fi contestată la CCR și, ulterior, respinsă. Dacă legea va intra în vigoare ne putem aștepta la rate ale șomajului mai ridicate decât în vârful celor mai dure crize economice. În mod evident, investitorii străini vor evita ferm România și cei prezenți deja își vor pregăti ieșirea de pe piață. Foarte probabil, în mediul privat, șomerii își vor ascunde diplomele de master și doctorat pentru a avea șanse să se angajeze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.