Categorii
Opinii

Este momentul ca programatorii să-și demonstreze valoarea

Presa din România relatează cu îngrijorare faptul că în industria IT se fac disponibilizări. Programatorii își găsesc mai greu locuri de muncă și au început să-și reducă pretențiile salariale. Situația este îngrijorătoare dar ne dă motive de optimism. De ani de zile, auzim că programatorii români sunt printre cei mai buni din lume. Acum aceștia au posibilitatea să-și demonstreze valoarea. În următorii ani, ne așteptăm să vedem pe piață sute sau mii de start-up-uri românești cu produse inovative.

Este momentul ca programatorii să-și demonstreze valoarea și să confirme așteptările pe care le are România de la ei. Acum este momentul ideal, când industria se confruntă cu efectele prăbușirii cererii din țările occidentale. Firmele din domeniu au reacționat și au început să-și restructureze forța de muncă. În ultimele luni, articolele despre disponibilizările din industria tehnologiei informațiilor s-au banalizat. Mai nou, se vorbește chiar despre o reașezare a nivelurilor salariale ale pieței. Este clar că, pentru programatorii obișnuiți să fie asaltați cu oferte, situația este una aparte.

De-a lungul timpului, pe această platformă au fost lansate două critici la adresa industriei IT. (1) Scutirea de la plata impozitului pe venit nu și-a îndeplinit obiectivele și ar trebui abrogată. (2) Industria IT din România nu este una creativă ci, mai degrabă, una de lohn. Aceste două critici sunt însă irelevante în contextul discuției prezente. Piața IT nu mai are aceeași strălucire din trecut și mulți programatori au constatat că joburile nu se găsesc la fel de ușor ca în trecut.

Cum își pot demonstra programatorii valoarea?

Programatorii au un mare avantaj față de alte categorii profesionale. Cu investiții minimale și cunoștințele de care dispun, aceștia pot dezvolta produse tehnologice pe care să le lanseze pe piață. Nu există multe alte domenii în care pornirea unei afaceri să fie atât de facilă. În mod normal, afacerile din tehnologia informațiilor au costuri de oportunitate ridicate. Programatorii ar trebui să renunțe la salarii de mii de euro pentru a dezvolta afaceri. În contextul actual, aceste costuri au scăzut cu mult.

Presa a promovat intens ideea că programatorii români sunt printre cei mai buni din lume. Acum este momentul ca această afirmație să fie demonstrată pe piață. Ni s-ar părea normal ca, lipsiți de confortul unor joburi bine plătite, să vedem tot mai mulți programatori încercându-și norocul în afaceri.

Nu doar că lansarea unei afaceri în tehnologia informațiilor este mai facilă ca în alte domenii, dar chiar și accesul la capital este mai mare. Fondurile de capital de risc au o preferință ușor de înțeles pentru investițiile în companiile de tehnologie. Aceste afaceri pot crește cu rapiditate, fapt care facilitează recuperarea capitalului investit.

Este rezonabil să credem că din miile de programatori români care nu își găsesc locuri de muncă se vor naște zeci sau sute de start-up-uri. Unele dintre acestea vor rezista și vor deveni repere pe piață. Piața suferă dar, prin asta, le oferă programatorilor români șansa să-și dovedească valoarea și capacitatea creativă.

De Gabriel

Sunt economist și scriu aici în timpul liber. Nu sunt infailibil și continui să învăț din greșelile mele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *