Categorii
Opinii

Ministerul Muncii slăbește drepturile angajaților din SRL-uri

Sub pretextul reducerii birocrației și al dorinței de a stimula mediul de afaceri, Ministerul Muncii a propus dezbaterii publice un proiect de ordonanță de urgență care lovește în capacitatea de a se apăra a angajaților vulnerabili.

De câteva luni, la Ministerul Muncii se lucrează la diferite modificări de legislație prin care se încearcă stimularea activității economice. Ultima propunere, făcută publică în cursul zilei de astăzi, prevede renunțarea la mai multe documente pentru firmele care au cel mult nouă angajați. Sub mirajul scăderii birocrației, renunțarea la unele documente slăbește însă nivelul de protecție de care se bucură angajații din SRL-uri și deschide calea spre potențiale abuzuri.

De exemplu, prin renunțarea la fișa postului în format fizic și înlocuirea cu un acord verbal i se acordă micului patron posibilitatea să schimbe constant atribuțiile angajatului. În orice dispută privind sarcinile de serviciu problema va fi una a cuvântului întreprinzătorului împotriva celui al salariatului. Sarcinile din fișa postului vor putea fi modificate după bunul plac al angajatorului și salariatul nu va avea decât posibilitatea să le conteste oral. De asemenea, prin renunțarea la condica de prezență clasică, în cadrul controalelor ITM nu se va putea verifica programul de muncă al salariaților. Dacă aceste două documente vor fi înlocuite cu acorduri verbale, orice control al autorităților specializate se va finaliza indecis.

Prin aceste două modificări micilor angajatori li se oferă puteri discreționare asupra salariaților lor. Se deschide posibilitatea unor abuzuri în ceea ce privește numărului și varietății de sarcini solicitate angajaților și a programului efectiv de muncă. Într-un sens se accentuează riscul sclavajului în muncă. În plus, angajatorii vor putea să deschidă mult mai ușor contractele de muncă. Va fi suficient să afirme că un salariat nu și-a îndeplinit o sarcină sau nu a respectat programul de muncă, pentru a motiva încetarea contractului. Angajatului îi va rămâne posibilitatea să se apere în instanță, dar va trebui să dovedească faptul că acordul verbal prevedea altceva.

Evident și în prezent mulți patroni abuzează de poziția lor, dar fișa postului și condica de prezență le oferă salariaților instrumentele pentru a-și proteja drepturile. Aceste documente nu ar trebui înlocuite cu înțelegeri verbale, ușor de încălcat ci cu instrumente moderne, electronice care să le ofere angajaților vulnerabili posibilitatea să-și protejeze mai drepturile.

Update: Propunerea este deranjantă pentru că este făcută în numele reducerii birocrației, deși fișa postului se face doar la angajare și documentele de pontaj se generează automat de către programul de contabilitate. Timpul mediu alocat pentru realizarea acestor documente nu depășește o oră pe an. Fiind o măsură dedicată SRL-urilor cu până la 9 angajați, economia de timp totală este de maximum 8 ore pe an. Dacă ar fi fost vorba doar de o reducere a birocrației am fi asistat la înlocuirea acestor documente cu ceva superior, de exemplu o aplicație electronică de pontaj. Înlocuirea unor documente cu putere legală cu înțelegeri verbale îi lasă pe angajați vulnerabili și incapabili să se apere.

În provincie micul patron se teme cel mai tare de controalele ITM și nu de celelalte instituții publice. Pe partea de legislație a muncii angajații s-au emancipat suficient de tare în ultimii ani încât să facă sesizări la ITM când patronul îi pune să lucreze la negru sau îi ține în mod abuziv peste program. Eliminarea dovezilor scrise va face ca multe controale să se finalizeze indecis, cu cuvântul patronului împotriva celui al angajatului. Evident, amenzile vor fi mult mai ușor de contestat și exploatarea angajaților se va agrava.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.