Categorii
Opinii

Telemunca și perspectivele sale economice

Există un larg consens privind riscurile alienării și ale dezvoltării de afecțiuni psihice ca urmare a muncii de la distanță și a persistenței restricțiilor sociale. Economic, atât munca de la distanță, cât și școala on-line, deschid noi oportunități de creștere și dezvoltare economică. Dezvoltarea tehnologiilor folosite în aceste activități și potențialul de creștere a unei industrii a hobby-urilor au cu siguranță un efect economic stimulativ. De asemenea, abilitățile informatice pe care mulți și le-au format pot fi o bază solidă pentru recalificări în meserii necesare în viitor.

Telemunca și perspectivele sale economice este o temă de discuție esențială în perioada aceasta. În spațiul public există un consens generalizat că în urma continuării izolării populației vom înregistra în 2021 la o creștere exponențială a cazurilor de boli mintale. Principala cauză indicată este cea a lipsei de socializare, ca efect direct al expansiunii muncii de acasă și al perioadelor lungi de școlarizare on-line.

După un an în care am stat mai mult închiși, oamenii își asociază starea emoțională cu munca de acasă și nu cu presiunea pandemiei sau cu alienarea cauzată de izolare. Cu siguranță că prestarea de activități de la domiciliu este unul dintre factorii alienării, dar presiunea publică și știrile negative legate de pandemie au un rol semnificativ în accentuarea stării psihice general proaste a populației.

Este îngrijorător faptul că vorbim despre lipsa socializării, cauzată de adoptarea telemuncii și a școlii online, de parcă această nevoie ar trebui să ne fie satisfăcută doar în mediul profesional. Faptul că ne satisfacem cea mai mare parte a nevoilor de socializare în mediul profesional (locul de muncă sau, pentru cei mai tineri, școala) ne face dependenți de aceste medii și ne îngreunează evoluția în viață (de la școală la un job sau de la un loc de muncă la altul).

Distanțarea socială va continua

Distanțare socială va continua până spre finalul anului, chiar și în condițiile unei campanii de vaccinare de succes. Ideal ar fi să adoptăm modelul din Coreea de Sud, o țară care a trecut prin epidemia de SARS în 2002, prin cea de H1N1 în 2009 și prin MERS în 2015,  fapt care a facilitat ca populația și administrația publică să acumuleze o experiență semnificativă în administrarea și prevenția bolilor contagioase. Locuitorii Coreei de Sud au adoptat de la începutul pandemiei distanțarea socială și măștile în spațiul public

Pe modelul Coreei de Sud, pentru a evita răspândirea bolilor contagioase în sezoanele epidemice. Măștile ar putea deveni permanente în mijloacele de transport, la locurile de muncă și în majoritatea spațiilor aglomerate. Efectele pozitive ale unei asemene strategii pot fi văzute deja și în România. Măștile și distanțarea socială  au determinat scăderea semnificativă a cazurilor de gripă și a virozelor în 2020.

Telemunca este demonizată

Telemunca și școala online sunt demonizare și se dorește o întoarcere la un normal al trecutului. Sunt omise însă avantajele activităților de la distanță și contribuția lor potențială la creșterea economică viitoare. Pe termen mediu și lung, telemunca și școala online oferă posibilitatea scăderii dependenței de mediile sociale profesionale. Distanțarea față  de biroul clasic permite formarea de cercuri noi de prieteni și aderarea la cluburi. Diversificare vieții sociale poate determina reducerea la minim a riscului de alienare socială. Un cerc social larg ne va permite să rămânem echilibrați la schimbarea locului de muncă sau la retragerea din activitate.

Telemunca și perspectivele sale economice

Unele efecte economice ale activităților lucrative și educative desfășurate de la distanță au putut fi deja observate începând cu 2020. De exemplu, companiile din tehnologia informației s-au dezvoltat puternic anul precedent pe fondul creșterii cererii pentru produsele lor. Forțată, chiar și administrația publică a reușit să facă mici pași în direcția debirocratizării. Mai sunt multe de făcut, dar există perspectivele unui viitor digital.

Un efect greu de cuantificat al anului 2020 este legat de faptul că elevii și angajați și-au dezvoltat abilități tehnologice. Aceste abilități sunt asociate cu neplăcerile izolării, dar pot fi baza pentru recalificări viitoare în meserii mai căutate.

De Gabriel

Sunt un economist care scrie pe platforma Inițiativa Privată în timpul liber. Nu sunt infailibil și continui să învăț din greșelile care abundă în articolele mele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *