Beneficii de asistență socială (Social assistance benefits)

Prin beneficii de asistență socială (Social assistance benefits) înțelegem transferurile efectuate către gospodării pentru acoperirea unor circumstanțe sau evenimente neprevăzute, cum ar fi, boala, șomajul, retragerea din câmpul muncii, educația etc. Aceste transferuri se fac din fondurile obținute prin colectarea CAS, CASS și CAM. Forme ale beneficiilor de asistență socială sunt:

  • ajutorul de șomaj;
  • venitul minim garantat;
  • asigurarea medicală;
  • medicamentele subvenționate;
  • pensia;
  • alocația;
  • gratuitatea educației;
  • etc.

Prin acordarea acestui tip de beneficii se urmărește crearea unui cadru în care să fie eliminată sărăcia extremă și riscurile asociate. De asemenea, prin sprijinul educației se încearcă obținerea unui mediu care să permită dezvoltarea societății.