Dezvoltarea sustenabilă (Sustainable development) este o formă a dezvoltării economice în care se urmărește satisfacerea nevoilor prezente ale indivizilor și, în același timp, conservarea resurselor disponibile pentru a asigura necesarul generațiilor viitoare. Altfel spus, această formă de dezvoltare presupune reducerea impactului negativ asupra mediului și dezvoltarea pe baza resurselor regenerabile. Procesul de dezvoltare sustenabilă presupune creșterea ponderii resurselor regenerabile utilizate în procesele de producție economică. De asemenea, presupune reducerea la minimum sau eliminarea din producție a resurselor neregenerabile. Dacă resursele neregenerabile nu pot fi eliminate din procesul de producție, este necesar ca acestea să poată fi reciclate.