Dreptul de autor (Copyright) este suma de bani încasată de proprietarul unui brevet, de creatorul unei opere de artă etc. Această sumă de bani este numită redevență. Practic, acestea sunt plăți pentru cedarea către un terț a utilizării unui drept de autor.
Dreptul de autor protejează din punct de vedere legal creația unui artist, inventator etc. imediat ce aceasta este înregistrată într-un cadru tangibil. De exemplu, din momentul atribuirii unui ISBN și publicării unei cărți, conținutul acesteia devine protejat de lege. Multiplicarea și copierea conținutului devine ilicită și sancționabilă în condițiile legii.
Dreptul de autor îi oferă celui care îl cumpără posibilitatea să copieze, multiplice, distribuie și să adapteze o operă. Acesta poate comercializa produsele rezultate în conformitate cu legea și contractul de licențiere pe care îl are cu autorul.
Legislația nu este unitară la nivel global. În unele țări acesta se acordă pe durata vieții autorului și încă o perioadă de timp în care pot fi exploatate de către urmași. În funcție de țara care îl acordă, un drept de autor poate să acopere de la 50 la 100 de ani. În România drepturile de autor sunt protejate cât timp autorul este în viață și 70 de ani după moartea sa.