Goana după numerar

Goana după numerar (Dash for cash) este un fenomen care poate să apară în perioadele cu instabilitate economică. Pe fondul a diverși factori disruptivi, investitorii se așteaptă ca valoarea acestora să se prăbușească. Ca urmare a acestor așteptări, ei se grăbesc să-și vândă activele pentru a-și securiza averea sub formă de numerar.

Goana după numerar
Capitalism icons created by Parzival’ 1997 – Flaticon

Pe termen mediu și lung, așteptarea acestor investitori este că va apărea oportunitatea răscumpărării activelor la prețuri scăzute. În acest context, ei ar putea avea în vedere să cumpere dip-ul.

Goana după numerar vine cu riscuri specifice. În panica generalizată, mulți investitori își vor vinde activele în pierdere. Unii dintre aceștia vor vinde chiar în apropierea prețului minim. Răscumpărarea ulterioară a activelor va consemna pierderea înregistrată.