Legea lui Say (Say’s law) sau legea debușeelor a fost elaborată de către economistul francez Jean-Baptiste Say în 1803. Legea a fost enunțată în lucrarea lui Say din 1803, Tratat de economie politică sau Producția, distribuția și consumul bogăției. Conform acestei legi, „oferta își creează propria cerere”. Practic, această lege afirmă că veniturile obținute din vânzarea unor produse sunt folosite pentru achiziția altora, deci cele dintâi creează cerere pentru altele. Astfel, conform legii lui Say, veniturile generate din vânzarea producției din trecut sunt sursa pentru cererea din producția curentă.
Atunci când într-o economie crește producția apar venituri suplimentare care sunt convertite în consum.
Legea este criticată frecvent pentru că nu prevede posibilitatea ca o economie să intre într-o criză de subproducție sau supraproducție.
O reprezentare simplistă a legii lui Say este cea din graficul de mai sus. Firmele produc și desfac produse pe piață. Cu veniturile obținute, plătesc factorii de producție (Gospodăriile). Veniturile gospodăriilor sunt utilizate apoi în consum.
Când firmele din economie decid să-și dezvolte producția, ele trebuie să facă investiții, de multe ori din surse externe. De exemplu, acestea pot solicita împrumuturi bancare. Producția rezultată este vândută pe piață pentru consum. Gospodăriile care dețin factorul de producție muncă obțin venituri de la firme și le utilizează pentru consum și investiții.