Remitență

O remitență (Remittance) reprezintă o sumă trimisă ca plată sau cadou unui destinatar aflat într-o locație aflată la distanță.

remitență
Transaction icons created by Freepik – Flaticon

(2) Remitența se referă la trimiterea de bani unei rude, de către o persoană care lucrează în altă țară.

În țările care au o diasporă semnificativă, remitențele pot să contribuie semnificativ la dezvoltare. Astfel, remitențele trimise la familiile din țara respectivă sunt direcționate în mare parte către consumul privat și uneori spre investiții. Indiferent că este vorba de mici investiții, construcții, sprijinul educației sau consum general, banii ajung la firme autohtone. Aceste companii locale își pot accelera creșterea într-un ritm mai rapid ca al economiei.