Un venit primar (Primary income) se referă la un câștig financiar al unei gospodării participante la procesul de producție. Între veniturile primare sunt incluse salariile angajaților, contribuțiile lor sociale și alte venituri. De exemplu, în veniturile primare ale gospodăriilor pot fi incluse și beneficiile produse de alte active, precum terenuri, acțiuni etc.
Venitul primar se poate referi și la principalul venit al unui individ sau gospodării. De exemplu, pentru un individ salariul ar putea fi considerat venitul primar. Alte câștiguri, precum cele din plasamente financiare sau chirii, vor reprezenta pentru el venituri secundare.