Exproprierea (Eminent Domain) reprezintă procedura prin care o persoană fizică sau juridică este deposedată de o proprietate pentru realizarea unui obiectiv cu utilitate publică. Dreptul de expropriere al guvernului este reglementat prin legislație specifică și se realizează prin plata unor compensații juste. Statul utilizează frecvent această procedură legală atunci când dezvoltă obiective de interes public. De exemplu, acesta poate expropria terenuri și clădiri atunci când construiește străzi, poduri, pasarele sau alte obiective de interes public.
În multe situații exproprierea duce la abuzuri împotriva proprietarilor de drept sau la comportamente speculative. De exemplu, anunțarea unui traseu de autostradă va determina unii agenți economici să achiziționeze speculativ terenuri în zona respectivă. Aceștia speră că valoarea acestora va crește și vor ieși în câștig. De obicei, acești speculanți au și resursele necesare pentru tergiversarea procedurii sau pentru chemarea statului în instanță.
În această fază, mutarea traseului autostrăzii ar fi extrem te complicată, deoarece ar presupune realizarea de noi studii de fezabilitate, de noi prospectări ale subtratului etc. Statul va trebui să cedeze și exproprierea se va realiza cu costuri mai ridicate și cu depășirea bugetului. Conceptul de expropriere nu trebuie să fie confundat cu cel de confiscare sau cu cel de naționalizare.