Segmentarea pieței muncii (Labour Market Segmentation) este procedeul prin care populația activă dintr-un stat este împărțită în subcategorii. Populația activă este divizată în grupe bine delimitate conform unor criterii specifice. Piața muncii poate fi segmentată pe bază de criterii precum: durata programului, vârstă, regiune, calificare, sex etc. De asemenea, se poate opta și pentru o segmentare pe baza unor combinații de criterii. Altfel spus, în acest caz se poate realiza o segmentare multi-atribut.
Segmentarea pieței muncii este un proces esențial în stabilirea politicilor publice din domeniul educației. Procedeul este extrem de important și pentru elaborarea strategiei de dezvoltare a forței de muncă. Dacă într-o economie sunt necesari ingineri pentru industria auto, autoritățile pot încuraja universitățile de profil să-și majoreze oferta de studii. O imagine clară a acestei piețe este esențială și pentru investitorii care intenționează să intre pe o piață nouă. Deciziile de investiții pot să depindă de existența într-o zonă a unei anumite categorii de salariați.
Să ne imaginăm o companie care vrea să deschidă o unitate în altă țară. Dacă investiția în țara respectivă este una care presupune angajarea unei echipe mari, firma trebuie să se asigure că va avea de unde recruta salariații necesari.