Devalorizare

Prin devalorizare (Devalorization) înțelegem scăderea valorii de schimb a unei monede în raport cu altă valută, cu aurul sau cu alte metale prețioase, decisă de autoritățile guvernamentale dintr-o țară. Banca Națională a unei țări poate decide să-și devalorizeze moneda atunci când nu mai poate susține cursul oficial. În principiu, decizia apare după ce un stat își finanțează cheltuielile prin emisiunea de monedă. De exemplu, la finalul lunii iulie 2022, Banca Națională a Ucrainei a decis devalorizarea hrivnei cu 25% față de dolar. Emisiunea de hrivne pentru finanțarea cheltuielilor de război și reducerea activității economice au fost factorii determinanți ai deciziei.

devalorizare
Monetary icons created by Iconjam – Flaticon