Conceptul de valoare capitalizată (Capitalized value) se referă la evaluarea valorii totale a unui activ. În aceasta se include pe lângă valoarea sa contabilă și venitul preconizat pe durata exploatării sale economice. Practic, acest concept reflectă și venitul potențial pe care îl poate genera un activ. Calculul valorii capitalizate este esențial pentru posesorii de capital, deoarece le arată ce perspective au investițiile lor. Conceptul este înrudit cu cel al capitalizării.
Conceptul se bazează și pe ideea că banii din viitor au o valoare mai scăzută decât cei din prezent din cauza rata inflației, costurilor de oportunitate și incertitudinii. Calculul acestei valori presupune utilizarea unei rate de discount care reprezintă costul capitalului și care se bazează pe elemente precum riscurile asociate și durata blocării capitalului. O formulă pentru calculul valorii capitalizate ar putea fi următoarea:
Vc = Cf/(1+rd)
unde,
- Vc – valoarea capitalizată;
- Cf – cash flow-ul;
- rd – rata de discount.