Categorii
Analize

Economia României va avea o revenire în „radical întors”

Din momentul în care economiile lumii au început să se deschidă, o multitudine de voci entuziaste au anunțat reveniri în V ale acestora. Rupți de realitate, aceștia și-au imaginat că, după două luni de izolare forțată, indivizii vor reveni la tiparele de consum anterioare și că economia va reveni rapid la starea anterioară. Din păcate, aceștia refuză că înțeleagă faptul că lumea din decembrie 2019 nu mai există și nu au luat în calcul două elemente: persistența virusului și modificarea comportamentelor de consum. Relaxarea treptată a dus la o revenire economică bruscă, la un nivel anterior lui februarie 2020, care a fost urmată de o evoluție extrem de lină. Totuși, pentru a atinge nivelul economic din 2019, majoritatea economiilor vor avea nevoie de 3-4 ani de adaptări la noile realități economice.Citește în continuareEconomia României va avea o revenire în „radical întors”

Categorii
Intern

Toamna le plângem de milă viticultorilor

În fiecare an, la început de toamnă, în presa din România, li se plânge de milă viticultorilor. Se prezintă situații în care, pentru sume care pleacă de la 100 de lei pe zi, nu se găsesc zilieri pentru culesul viilor. Invariabil, se aduc în discuție beneficiarii venitului minim pentru care oamenii preferă să stea degeaba și să nu muncească. Puși în fața acestor informații, cititorii fac calcule sumare și trag concluzia că asistații sociali nu vor să muncească pentru 2000 de lei pe lună, preferând să trăiască pe picior mare din venitul minim garantat. Adevărul nu este așa de simplu, deoarece costul lor de oportunitate nu este luat în calcul, dar cu o legislație mai prietenoasă asistații sociali ar putea fi atrași spre activitățile sezoniere. Citește în continuareToamna le plângem de milă viticultorilor

Categorii
Opinii

Argumentele împotriva muncii remote sunt eronate

Argumentele aduse împotriva muncii remote sunt extrem de ciudate. Se insistă că angajații remote riscă alienarea, depresia și scăderi catastrofale ale productivității. Cele mai multe dintre aceste îngrijorări sunt legate de deteriorarea stării psihologice a angajaților ca urmare a adoptării forțate a telemuncii. În sens mai larg, se sugerează că prin desfășurarea activității în birouri organizate sunt prevenite astfel de probleme. Se pleacă însă de la o premisă greșită, că angajații își satisfac nevoile de socializare doar la locul de muncă. Telemunca poate fi privită ca o eliberare care le permite oamenilor să se implice în activități de socializare independente.Citește în continuareArgumentele împotriva muncii remote sunt eronate

Categorii
Opinii

Să mai scutim IT-iștii de impozitul pe venit?

It – iștii din România se bucură de aproape două decenii de o scutire la plata impozitului pe venit care le-a fost acordată pentru ca industria să se poată dezvolta. A trecut așa de mult timp de implementarea excepției încât indivizii au început să o considere un drept și nu o facilitate. În contextul recesiunii profunde spre care ne îndreptăm și a deficitului bugetar excesiv este de așteptat ca după alegerile din toamnă această facilitate să fie abrogată.Citește în continuareSă mai scutim IT-iștii de impozitul pe venit?

Categorii
Intern

Pandemia a spulberat traficul aerian

Regulile de distanțare socială și închiderea economiilor, teoretică și practică, au determinat prăbușirea traficului aerian. Companiile aeriene și-au consemnat cele mai multe avioane la sol, au trimis o mare parte din angajați în șomaj tehnic și au speriat într-o revenire miraculoasă a modului de viață de dinainte de criza COVID-19. Cei mai mulți și-au pus speranța că piața își va reveni rapid și că din a doua jumătate a anului oamenii vor călători din nou, în interes de afaceri și turistic. Din păcate, chiar dacă începând cu luna iunie măsurile de combatere a riscului de infectare au fost relaxate dorința oamenilor de a călători nu a revenit la nivelurile anterioare. Datele de trafic de pe cele mai mari aeroporturi din România confirmă un interes scăzut de a călători în acest fel. Situația se anunță extrem de dificilă pentru companiile aeriene care acum trebuie să-și ajusteze cheltuielile și destinațiile în speranța supraviețuirii acestei perioade. Citește în continuarePandemia a spulberat traficul aerian

Categorii
Extern

Piața mondială a smartphone – urilor s-a prăbușit

Închiderea economiilor a determinat prăbușiri de piețe în economia mondială, fiind afectate nu doar serviciile, în care contactul uman cu clienții este esențial, ci și ale industrii. După mutarea planetei în on-line ne-am fi așteptat să vedem creșteri impresionante în vânzarea de echipamente de tipul smartphone, dar în mod surprinzător, vânzările s-au prăbușit în primele două trimestre ale anului și nu este clar când au să-și revină.Citește în continuarePiața mondială a smartphone – urilor s-a prăbușit

Categorii
Opinii

Criza debutează la început de iarnă

Pentru cei mai mulți dintre noi a fost clar, începând cu luna martie, că economia nu poate fi închisă fără ca relațiile din cadrule ei să fie perturbate semnificativ. Distanțarea socială și regulile impuse cetățenilor au fost atât de drastice încât prima relaxare ușoară a restricțiilor a generat o euforie generală și a dat senzația că am reușit să depășim cu bine închiderea economiei. Pe măsură ce semnalele negative de pe piață s-au înmulțit și euforia s-a disipat a devenit evidentă accentuarea stării de criză. Măsurile din țările UE, de conservare a locurilor de muncă, au reușit să amâne inevitabilul la nivelul populației, dar ne așteptăm să vedem o agravare a crizei începând cu ianuarie 2021.Citește în continuareCriza debutează la început de iarnă

Categorii
Opinii

Voucherele pentru telemuncă pot impulsiona economia

Dezvoltarea unui sistem de compensare a costurilor angajaților remote ar putea să stimuleze anumite sectoare din economia României. Creșterea cheltuielilor asimilate salariilor ar duce la reducerea TVA-ului deductibil și ar stimula piața imobiliară rezidențială.Citește în continuareVoucherele pentru telemuncă pot impulsiona economia

Categorii
Intern

Cum compensăm cheltuielile angajaților remote?

Creșterea exponențială a numărului de angajați remote ridică unele probleme de etică în raporturile dintre ei și patronate. Angajații remote au devenit, fără voia lor, investitori în companiile la care lucrează. O parte din cheltuielile cu chiria, internetul, electricitatea etc. sunt făcute în favoarea angajatorilor lor, fără ca aceștia să le ofere vreo compensație. Autoritățile centrale ar trebui să îmbunătățească legislația muncii pentru a reglementa cadrul prin care companiile să compenseze aceste investiții negative ale angajaților.Citește în continuareCum compensăm cheltuielile angajaților remote?

Categorii
Extern

Integrarea industriei pe verticală ar reduce dependența de Asia

Țările lumii s-au dovedit nepregătite pentru criza declanșată de pandemia COVID-19. Închiderea economiilor, blocarea fluxurile comerciale și restrângerea activităților de transport au lăsat companiile nepregătite și incapabile să asigure oferta necesară. Timp de luni de zile acestea s-au bazat pe stocurile existente, cu care au încercat să-și asigure prezența pe piață. În mod evident, pentru a evita pe viitor situații de acest gen, firmele vor încerca să-și securizeze aprovizionarea prin integrare pe verticală, în special în amonte.Citește în continuareIntegrarea industriei pe verticală ar reduce dependența de Asia