Segmentarea pieței (Market segmentation) este un procedeu prin care o piață țintă este împărțită în segmente, pe baza anumitor criterii. Gruparea clienților potențiali în segmente permite realizarea de strategii adaptate publicului țintă. Aceste strategii ajustate la segmente sunt mai eficiente din punct de vedere al costurilor implicate. Frecvent, identitatea creată pentru anumite produse sau servicii nu permite adresarea întregii piețe țintă ci doar a 1-2 segmente. De aceea, segmentarea pieței este esențială pentru unele firme. Principalele criterii pe baza cărora se segmentează piețele sunt geografice, demografice, psihografice, comportamentale ș.a. Uneori se poate utiliza și un procedeu mixt, în care se ține cont de atribute din mai multe categorii, segmentarea multi-atribut.
În funcție de criteriile utilizate în cadrul procedurii de delimitare a grupurilor de clienți, putem avea:
- segmentare comportamentală;
- segmentare demografică;
- segmentarea geografică;
- segmentare multi-atribut;
- segmentare psihografică;
- etc.
O firmă care vrea să adreseze o nișă formată dintr-o anumită categorie de clienți nu trebuie să se limiteze la tiparele utilizate în industrie. Se pot stabili criterii unice, relevante doar pentru produsul și specificul afacerii. Astfel se pot realiza investiții de dezvoltare și promovare extrem, de specifice. O segmentare bine realizată înseamnă reduceri de costuri care pot face diferența dintre profit și pierdere.